Arhive etichete: migdale

10 gustari vegane sanatoase pentru calatorii

gustari vegan sanatoase

Gustari sanatoase

A sosit și vremea concediilor și a calatoriilor de tot felul. Fie ca mergi la mare, la munte, în city break-uri sau faci un tur de țara/continent, va fi necesar sa iei gustari pentru drum.

Și dacă ai pornit-o pe drumul recuperarii sănătății sau mentinerii ei atunci musai ca și mâncarea din vacanța să fie (cât se poate) de sănătoasă. Și satioasa, asi adauga eu, ca sa îți ofere caloriile și nutrientii de care are nevoie corpul tău. Astfel încât tu sa te poți bucura de activitățile pe care ți-ai propus sa le faci în vacanța bine-meritata!

Însă de multe ori gustarile pe care le găsești în benzinarii, aeroporturi sau micile magazine pe care le întâlnești pe drum nu sunt cele mai sanatoase și nutritive opțiuni.

Și ca situația să fie și mai dificila, orele multe de stat pe scaun și mesele neregulate aduc cu ele probleme digestive (balonari, constipatie etc), și, din experiența mea, și nevoi calorice mai mari.

De aceea este important sa îți pregătești și sa iei cu tine gustari sanatoase și satioase. Dar mai ales care sa îți acopere necesarul de nutrienti și calorii și sa echilibreze problemele create de programul de călătorie.

Ți-am pregătit 10 idei de gustari sanatoase si delicioase pe care le poți lua cu tine în călătorii:

1. Fructe

Fie ca mergi în călătorie cu mașina, cu trenul sau avionul, prima ta optiune cand vine vorba de gustari ar trebui să fie fructele! Acestea sunt pline de carbohidrati sanatosi și fibre care îți vor da energie și satietate. Si apa ideala care te va menține hidratat. 😉

În plus, fibrele pe care le contin te vor ajuta sa eviti neplacuta constipatie datorata perioadelor de inactivitate.

Bananele, merele, ciresele, perele, piersicile sau strugurii sunt gustari ideale, pe care le poti lua usor cu tine oriunde ai merge.

2. Nuci și seminte

Atât nucile cât și semintele sunt bogate în proteine, fibre și grăsimi sanatoase.

Acestea îți ofera un grad mare de satietate într-o porție mica -sunt ideale și pentru drumetii montane sau pelegrinaje lungi. Plus calorii suficiente chiar și pentru a inlocui o masa.

Le poți consuma ca atare sau le poți combina cu fructe proaspete sau deshidratate. Le poți folosi și pentru a imbogati o salata simpla atunci când nu ai alte opțiuni de mâncare sănătoasă.

Nucile romanesti, nucile de caju, migdalele și fisticul sunt opțiuni ideale când vine vorba de nuci. Dintre seminte favoritele mele in calatorii sunt cele de floarea soarelui și de dovleac.

În funcție de tipul de calatorie pe care îl fac, le iau la mine în pungi mari sau portionate în pungulite de 50-100 grame, exact cât am nevoie pentru o gustare sau masa.

3. Batoane energizante sau proteice

Batoanele energizante sau proteice sunt gustoase, satioase și nu necesita refrigerare. Așa ca sunt o optiune excelentă pentru excursii și călătorii.

Mare atenție însă, deoarece majoritatea batoanelor pe care le găsești în comertul de masa contin zahăr, cereale, coloranti și alte ingrediente toxice. Batoanele pe care ți le recomand sunt făcute din nuci, seminte, fructe deshidratate și condimente naturale (cacao, scortisoara, pudra de roscove, vanilie etc) în stare cruda.

Ideal ar fi sa le faci tu proaspete și sa le invelesti în foaie de copt. Găsești retete în Cartea de retete de post și hrana vie Tânăr și Sănătos.

Alternativ le poți cumpăra de la magazinele naturiste care comercializeaza batoane raw vegan. Verifica sa scrie pe ele crud, neprocesat termic sau raw vegan. Găsești magazinele de la care ma aprovizionez eu AICI.

4. Bomboane raw vegan

Bomboanele raw vegan sunt surorile mai mici ale batoanelor energizante sau proteice. Deși mici, îți aduc o cantitate mare de energie și nutrienti.

Ca și batoanele, bomboanele raw vegan sunt făcute din nuci, seminte, fructe deshidratate și condimente naturale (cacao, scortisoara, pudra de roscove, vanilie etc) în stare cruda.

Le poți face cu ușurința acasă cu ajutorul unui robot cu lama în S sau unui blender de mare putere. Testează reteta aceasta cu seminte de canepa, de susan, in, floarea soarelui, curmale proaspete, fulgi de cocos și optional cacao.

5. Budinca de chia

Una din gustarile mele favorite atunci când călătoresc cu mașina sau trenul este budinca de chia. Din doar 4 ingrediente super-sanatoase -seminte de chia, lapte vegetal, miere/curmale și fructe sau cacao cruda. Ușor de făcut și plină de nutrienti, îți garantez ca vei fi încântat/a sa o ai cu tine la drum lung!

Semintele de chia sunt unele dintre cele mai bogate în nutrienti seminte. Ele contin mangan, fosfor, calciu, zinc, potasiu, acizi grasi esentiali omega 3 și foarte multe fibre solubile care ajuta la detoxifierea organismului.

Laptele vegetal îl poți face din ce seminte sau nuci preferi, iar ca indulcitor poți opta pentru curmale (dacă ești vegan) sau miere cruda. Gustul final e la alegere: fructele preferate (eu optez de obicei pentru fructe de pădure, visine sau mango) sau cacao cruda/pudra de roscove dacă ești fan ciocolata. 🙂

Pont: Pregătește budinca de cu seara direct în borcan de sticla si pune-o peste noapte la frigider. A 2-a zi va fi numai buna de mâncat! Găsești retetele în Cartea de retete de post și hrana vie Tânăr și Sănătos.

6. Chips-uri de legume și fructe

Când spun chips-uri de legume nu ma refer la bine-cunoscutele chips-uri din cartofi! Aceștia din urma sunt plini de grăsimi nesanatoase trans, sare iodata și aditivi pe care nu i-as recomanda nici celui mai aprig dusman.

Ma refer la recent aparutele pe piața chips-uri din sfecla rosie, kale, morcovi, cartofi dulci, pastarnac și alte legume sanatoase. Le găsești la super-market-uri și la unele magazine naturiste. Așa ca dacă ai pofta de o gustare sarata si crocanta opteaza pentru chips-urile din legume.

Sau poti opta pentru chips-uri din fructe: mere, pere, prune din producție autohtona sau chiar din fructe exotice: banane, mango, papaia etc. Le găsești pe sortimente de fructe sau mixte.

Ca la orice produse ambalate, recomandarea mea este sa citești ingredientele și sa fii atent sa alegi o gama fără zahăr adaugat, conservanti sau alți aditivi alimentari.

Sau daca iti place sa bucataresti ti le poti face chiar tu. Afla cum sa faci cipsuri din legume si fructe simplu si usor AICI.

7. Avocado

Atunci când calatoresti cu mașina sau cu trenul, dar chiar și în drumetii, te poți bucura de avocado ca gustare. Cu peste 14 minerale, fibre, vitaminele K, B complex, C si E și grăsimi sanatoase avocado îți aduce o mulțime de nutrienti esentiali.

Acest fruct oleaginos poate fi sarat și mâncat cu lingurita sau poate fi maruntit cu ajutorul unei furculițe și mâncat pe crackers sau felii de legume.

Asigură-te ca iei cu tine un mix de avocado în diverse stadii de coacere pentru a avea tot timpul la indemana unul potrivit pentru consum. 😉

8. Supe vegetale la borcan

Deși poate parea ciudat să-ți recomand sa iei cu tine ca gustare supe, adevărul este ca supele vegetale la borcan pot constitui gustari extrem de sanatoase și satisfacatoare. Mai ales în zilele calduroase de vara. 🙂

Supele vegetale îți vor aduce aportul de verdeturi atunci când legumele proaspete nu sunt ușor de găsit, te vor menține hidratat și vor aduce o nota de prospetime pe lângă celelalte gustari dulci și/sau bogate în proteine și grăsimi.

Favoritele mele sunt supele crema raw vegan, însă poți opta și pentru ciorbe acrisoare dacă acestea sunt pe gustul tău.

9. Legume proaspete și sos vegetal

Dacă iei cu tine o lada frigorifica atunci legumele proaspete cu sos vegetal sunt o optiune excelentă de gustare din puncte vedere nutritiv.

Morcovii, castravetii, ridichile, apio și ardeii feliati merg de minune cu sosuri vegetale ca „brânza” de caju, pateuri de nuci/seminte sau hummus. Găsești retete în Cartea de retete de post și hrana vie Tânăr și Sănătos.

Legumele îți vor satisface nevoia de rontaiala, îți vor aduce aport de minerale și hidratare. Iar sosurile vegetale vor completa meniul cu proteine, grăsimi sanatoase, fibre și un gust delicios.

10. Ciocolata neagra raw vegan

Atunci când ți se face pofta de ceva dulce când calatoresti e ușor sa iei o ciocolata, bomboane, biscuiți sau napolitane conventionale din care găsești în aeroporturi, la chioscuri sau în magazinele de pe drum.

Însă acestea sunt pline de zahăr, lactate, faina albă, coloranti, conservanti și alți aditivi alimentari care îți dau peste cap digestia, hormonii și sanatatea.

Recomandarea mea este sa fii prevazator și, dacă ciocolata este slăbiciunea ta, sa iei cu tine unul sau mai multe batoane de ciocolata raw vegan. Pe lângă faptul ca nu conține ingrediente nocive, vine la pachet cu o gama serioasa de antioxidanti, minerale și alți fitonutrienti care îți dau energie, au efect anti-inflamator și ajuta la sanatatea sistemului cardio-vascular.

Poți opta pentru ciocolata gata preparata (o găsești la magazinele naturiste specializate) sau ți-o poți face singur după una din retetele din Cartea de retete Tânăr și Sănătos. Găsești cea mai simpla reteta AICI.

Cu puțina organizare și recomandarile de mai sus vei putea mânca super-sanatos chiar și atunci când calatoresti sau ești în vacanța.

Tine minte aceste recomandări atunci când ești în căutare de gustari sanatoase și pune-le în aplicare la următoare escapada.

Tu ce soluții de gustari sanatoase ai găsit pentru calatoriile tale? Scrie-mi la comentarii.

Daca ti-a placut articolul  da-i share sa beneficieze de informatii si retete si prietenii tai. 🙂

Cele mai bune 21 surse de proteina vegetala

Cele mai bune 21 surse de proteina vegetala

legumes-665788_1920

Oricare ar fi motivul pentru care ai decis sa inlocuiesti proteina animala in alimentatia ta cu proteina de origine vegetala -tii post, esti vegan sau pentru sanatatea ta- te felicit pentru alegere!

Si asta pentru ca prin aceasta alegere faci de 3 ori bine: iti faci bine tie, pentru beneficiile pe care le aduci sanatatii tale; faci bine animalelor, care astfel nu mai trebuie sa sufere si sa moara pentru a-ti oferi hrana; si faci bine pamantului/naturii, pentru ca este demonstrat stiintific ca industria cresterii animalelor este o cauza majora a poluarii apelor, a incalzirii globale, a despaduririlor, a exctinctiei unor specii de animale, a lipsei de apa si a depopularii marine.

citeste mai mult

Crema de ciocolata si alune raw vegan

Crema de ciocolata si alune raw vegan

Nutella raw TSS

Timp de preparare: 10 minute

Grad de dificultate: mic

Iti place Nutella? Daca da, atunci am o surpriza pentru tine. Ce zici de o crema tip Nutella care nu ingrasa, nu iti creste colesterolul rau ci din contra iti aduce numai nutrienti si grasimi sanatoase? Ei bine azi ti-am pregatit o astfel de crema de ciocolata si alune pe care o poti imparti cu intreaga familie (chiar si cu diabeticii) si care se face in doi timpi si trei miscari. Mai bine nici ca se poate 🙂

Ingrediente:

  • 1 cana alune de padure crude (o poti face si cu migdale crude)
  • 4 linguri pudra de roscove (pentru adulti poti folosi si pudra de cacao cruda)
  • 4 linguri ulei de cocos topit in bain-marie,
  • 3 linguri sirop de artar (sau de agave in cazul diabeticilor)
  • 1 varf de cutit sare de Himalaya

Mod de preparare:

  1. Proceseaza alunele (migdalele) in robotul cu lama in S sau rasnita pana devin faina
  2. Adauga celelate ingrediente in robot si amesteca bine pana devine o crema omogena
  3. Da 30 minute la congelator
  4. Consuma cu pofta! 🙂

Daca ti-a placut reteta  da-i share sa beneficieze de ea si prietenii tai.

Mai multe retete delicioase si sanatoase gasesti in Cartea de retete de post si hrana vie Tanar si Sanatos pe care o poti comanda AICI.

Save