Tag Archives: mustar

Salata de “boeuf” raw vegana

Salata de “boeuf” raw vegana

Salata boeuf 2 TSS

Timp de preparare: 20 minute

Grad de dificultate: mic

Ti se face cateodata pofta de salata de boeuf, dar ai vrea o varianta mai sanatoasa, fara maioneza clasica si fara carne? Aceasta reteta iti va oferi gustul binecunoscut dar si multi nutrienti, deoarece contine doar ingrediente vegetale, in majoritate crude. In plus e si foarte simplu de pregatit. 🙂

Avocado este ingredientul surpriza cu care am realizat maioneza. Pe langa faptul ca datorita lui am obtinut acea consistenta cremoasa si fina a maionezei traditionale, avocado ne aduce si multe beneficii pentru sanatate.  Si asta deoarece contine 14 minerale, lecitina (care hraneste creierul si reduce grasimea din organism) si este o sursa excelenta de acizi grasi esentiali.

Ingrediente:

  • 1 avocado copt
  • 1 cana mazare proaspata sau congelata
  • 3-4 castraveti murati (in saramura)
  • 2-3 gogosari murati
  • 1 morcov mare
  • 1 lingurita de boabe de mustar macinate fin
  • sare de Himalaya

Mod de preparare:

  1. De cu seara pune mazarea in apa cu 1/2 lingurita sare si las-o la macerat peste noapte
  2. Cu 20 de minute inainte de ora la care vrei sa servesti salata taie castravetii si gogosarii in cubulete si pune-i intr-un bol mare
  3. Curata morcovul, spala-l si taie-l in cubulete mici
  4. Taie avocado in doua, scoate-i samburele si, cu ajutorul unei linguri, scoate miezul si pune-l in robot
  5. Adauga peste avocado boabele de mustar macinate fin si proceseaza pana capata consistenta de maioneza
  6. Scurge mazarea de apa, adaug-o peste restul legumelor in bol si amesteca bine cu o lingura de lemn
  7. Toarna ‘maioneza’ de avocado peste legume si amesteca bine
  8. Decoreaza salata cu felii de gogosari, masline sau orice iti pofteste inima.

Pofta buna!

Daca ti-a placut reteta  da-i share pe Facebook sa beneficieze de ea si prietenii tai. Mai multe retete delicioase si sanatoase gasesti in Cartea de retete de post si hrana vie Tanar si Sanatos pe care o poti comanda AICI.

Save