Tag Archives: creier

Cum sa ramai Tanar si Sanatos – interviu cu Dr. Brian Clement

Cum sa ramai Tanar si Sanatos – interviu cu Dr. Brian Clement, directorul Institutului Hippocrate din SUA

Dr Clement

Primele riduri apar la vârsta de 20 de ani, iar cu timpul ele devin mai evidente. Procesul de îmbătrânire este continuu, dar poate fi încetinit, iar efectele lui pot fi diminuate. Dr. Brian Clement promovează medicina progresivă la nivel internaţional şi este directorul Hippocrates Health Institute din Florida, SUA.
Renumitul doctor a susținut o conferință în România pe tema cum să-ți păstrezi organismul tânăr cât mai mult. În exclusivitate pentru Doctorul zilei, el a vorbit despre cum poți face să nu conteze că anii „din buletin” se tot adună.
Doctorul Zilei: La ce trebuie să fim atenți?

Dr. Brian Clement: Încă din 1930, nu de acum, au existat sute și sute de studii despre diminuarea efectelor în procesul de îmbătrânire. Toate aceste studii, cu care sunt de acord chiar și cei mai conservatori dintre cercetători, au un punct comun: alimentația trebuie bazată pe un aport caloric scăzut și pe substanțe nutritive bogate, astfel îți poți prelungi viața.
– Care sunt, concret, primii pași?
Dr. Brian Clement: Sunt multe mituri. Unele alimente sănătoase sunt de fapt foarte periculoase și trebuie să renunțăm la ele. Trebuie să înțelegem că alimentația este un proces care ține mai mult de o nevoie psihică decât de nevoile noastre curente. Trebuie să învățăm cum să ne controlăm emoțiile când alegem ce mâncăm. În primul rând, renunțăm la alimentele procesate și la cele de tip fast-food. Sunt într-adevăr cele care ne supun unor riscuri imense.
– Puteți să spulberați un mit despre un aliment?
Dr. Brian Clement: Da. Peștele este un aliment care nu este sănătos. Nu este o sursă bună de omega. Astăzi, el este cel mai periculos aliment de pe planetă. El conține cel mai ridicat nivel de chimicale și metale grele în comparație cu orice altă viețuitoare de pe pământ, inclusiv omul. Peștele mic este mâncat de peștele mare, peștele mare de unul și mai mare și într-un final, de noi, oamenii.
– Practic, ce dietă recomandați?
Dr. Brian Clement: Dieta raw-vegană este cheia către o viață mai bună și mai lungă. Studiile pe care noi le-am făcut arată că legumele, vlăstarii sau algele ajută la păstrarea membranei celulei și, astfel, încetinesc procesul de îmbătrânire. Majoritatea oamenilor sunt ceea ce mănâncă, dar secretul longevității constă în diminuarea exceselor. O dietă echilibrată și bogată în nutrienți are un efect benefic asupra calității și longevității vieții. De-a lungul timpului oamenii au uitat să aibă grijă de ei și au uitat de faptul că tinerețea vine de la interior către exterior, suntem ceea ce mâncăm.
– Dieta raw-vegană poate determina și alte schimbări?
Dr. Brian Clement: Pe parcursul a peste 40 de ani de studii, tratamente și cărți scrise sunt martorul schimbărilor impresionante care se produc când îți echilibrezi alimentația. Am făcut sute de studii şi observaţii referitoare la modul în care mâncarea contribuie la menţinerea unei vieţi sănătoase şi la vindecarea sau ameliorarea multor afecţiuni, chiar și a cancerului. Rezultatele sunt obținute în practică, nu doar în teorie.
Alimentele care te mențin tânăr:
Creier: semințele de cânepă ajută la regenerarea celulară și păstrează echilibrul intestinal.
Piele, păr și oase: lemon grass și coada calului. Sunt două ierburi care pot fi utilizate pentru a face ceai și conțin o cantitate mare de siliciu.
Ochi și intestine: varza – conține o cantitate considerabilă de beta-caroten.
Ochi și sistemul cardio vascular: semințele de ardei iute.

Sursa – m.doctorulzilei.ro

Daca ti-a placut articolul  da-i share sa beneficieze de el si prietenii tai. :-)

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Cum sa alegi deserturi sanatoase

Cum sa alegi deserturi sanatoase 

Assorted cakes Freedigital images

Primul gand care iti vine in minte este ‘exista asa ceva?’, nu-i asa? Ca doar toata lumea stie ca zaharul nu e bun pentru sanatate. Dar atunci cum ramane cu faptul ca cei mai multi dintre noi simt nevoia acuta sa manance ceva dulce, cel putin din cand in cand? Chiar sa ne fi programat mama natura sa ne placa si sa ne dorim asa de mult ceva ce ne face rau?

Ca la multe lucruri in viata insa, raspunsul corect este mai nuantat. In primul rand natura nu greseste niciodata, asa ca dorinta si nevoia ta de a manca dulce nu este deloc doar o ‘pofta’ trecatoare, pe care sa o poti ignora la nesfarsit. Ci mai degraba este semnalul organismului tau care iti atrage atentia ca are nevoia de un nutrient: glucoza.

Acest nutrient este esential pentru buna functionare a organismului tau si a creierului in special. Singura sursa de energie pe care creierul tau o poate folosi este glucoza. De asemenea glucoza este si principalul combustibil pe care muschii tai il folosesc pentru a functiona.Dar ce este glucoza si de unde ti-o procuri?

Pe scurt, glucoza este zahar sau o forma de carbohidrat. Sursa principala de aprovizionare este din alimentele pe care le consumi si pe care organismul tau le transforma mai apoi in glucoza. Daca cantitatea de glucoza obtinuta din alimente nu este suficienta atunci organismul tau iti va pune ficatul la treaba si va obtine glucoza de care ai nevoie, insa cu un efort mare, care in timp iti va efecta negativ ficatul (si te va imbolnavi).

De aceea nivelul glucozei in organism (masurat ca glucoza in sange) este foarte important. Pentru a te simti bine nivelul acesteia trebuie sa fie intr-o zona de echilibru, nici prea mare, dar nici prea mic. Iar cand este prea mic organismul iti semnaleaza ca ‘ar manca ceva dulce’.

‘Ceva dulce’ insa nu inseamna neparat ca trebuie sa mananci zahar (rafinat) sau preparate care sa contina acest ingredient. Dupa cum am explicat mai sus, glucoza este un carbohidrat care este procurat de catre organismul tau din mancare si in special din carbohidratii pe care ii contine aceasta.

Alimentele care contin carbohidrati sunt fructele, legumele, cerealele, leguminoasele, pseudo-cerealele, nucile si semintele, lactatele, indulcitori naturali (siropul de artar, siropul de agave, mierea etc), toate formele de zahar rafinat (alb, brun, melasa, de cocos etc) si alti indulcitori ( aspartamul etc), insa nu toti acesti carbohidrati au acelasi efect asupra organismului tau: unii sunt mai buni decat altii :-)

Dar ce ii diferentiaza pe acesti carbohidrati daca toti sunt in ultima instanta transformati in glucoza in organism? Studiile stiintifice arata ca exista o diferenta foarte mare in modul cum reactioneaza organismul uman atunci cand are de procesat carbohidrati din alimente integrale (asa cum se gasesc ele in natura) versus carbohidrati rezultati prin procesare umana/de sinteza.

Atunci cand introduci in organism un carbohidrat procesat cum este zaharul rafinat, acesta se asimileza rapid de catre organism, fapt care face ca nivelul de glucoza in sange si implicit energia pe care o resimti dupa ce mananci zahar rafinat sau produse care contin zahar, sa creasca foarte mult. Atunci pancreasul tau va elibera insulina care va reduce nivelul de glucoza la unul de echilibru pentru organism, iar nivelul tau de energie va scadea rapid. De aceea vei simti din nou nevoia sa mananci ‘ceva dulce’.

In schimb atunci cand alegi sa consumi carbohidrati din alimente integrale, fibrele (in special cele solubile) pe care acestea le contin vor incetini procesul de absorbtie a carbohidratilor in organism.  Astfel nivelul de glucoza din sange dar si nivelul de energie pe care il vei resimti va creste mai incet, insa efectul va fi de durata, tu te vei simti plin de energie  iar pofta de dulce va disparea.

Alimentele pe care trebuie deci sa le incluzi in alimentatia ta, bogate atat in carbohidrati cat si in fibre sunt: fructele, legumele, cerealele, leguminoasele, pseudo-cerealele, nucile si semintele. In plus, consumul acestor alimente te va ajuta sa-ti mentii greutatea ideala.

Fructele sunt deci un dulce natural care iti vor oferi atat glucoza necesara functionarii organismului dar si starea de bine si sanatate mult dorita. Poti manca cate fructe doresti atat timp cat le mananci in integritatea lor (cu fibre cu tot). Insa vestile bune nu se opresc aici.

Vestea cea mai buna este ca din alimentele bogate atat in fibre cat si in carbohidrati pe care le-am enumerat mai sus poti face niste deserturi extraordinar de gustoase, 100% naturale si integrale, pline de fibre si nutrienti (caci sunt preparate la rece) dar si usor si rapid de facut. Inlocuieste dulciurile clasice cu acest fel de dulciuri in care toti nutrientii sunt intacti (vii), si acestea vor avea grija atat de silueta ta si de nivelul tau de energie, cat si de sananatea ta pe termen mediu si lung.

Alege-ti retetele de dulciuri sanatoase de aici si ramai si tu Tanar si Sanatos :-) Si daca vrei sa inveti cum sa prepari asemenea deserturi sanatoase vino la atelierele noastre de bucatarit dulciuri sanatoase sau comanda-ne desertul preferat si il vom face noi pentru tine.

Daca ti-a placut articolul  da-i share sa beneficieze de informatii si prietenii tai. Sau daca stii pe cineva interesat de acest subiect trimite-i articolul.

Bibliografie:

http://www.typ1diabetes.com/why_do_we_need_glucose.htm

http://www.healthline.com/health-blogs/diabetes-still-isnt-easy/why-we-need-glucose

USDA National Nutrient Database for Standard Reference, Release 26.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12749347

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18175767

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1663443

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2547860

Poza de KEKO64 pe FreeDigitalPhotos.net

Save